De ce crede Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, că dobânzile nu trebuie reduse prea brusc

De ce crede Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, că dobânzile nu trebuie reduse prea brusc
Publicat: 05/02/2013, 18:16
Actualizat: 22/03/2019, 02:30

Reducerea dobânzii de politică monetară de către banca centrală ar descuraja economisirea internă, care este insuficientă, iar în loc să determine o creștere economică, ar genera efectul invers din cazua lipsei de resurse financiare, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.

El a răspuns astfel la o întrebare care apare frecvent în presă, respectiv de ce banca centrală nu scade dobânda de politică monetară pentru a susține creșterea economică.

„Aici este o suprasimplificare: dacă scad dobânzile, se stimulează investițiile și imediat avem creștere economică. Investițiile nu depind numai de dobândă, depind și de sumele care sunt dedicate investițiilor. Ai un deficit de cont curent de 4% din PIB, foarte mare dacă este să ne gândim bine, chiar dacă noi am avut odată 14%, este încă foarte mare, înseamnă ca n-ai resurse interne, trebuie să le atragi din exterior. Și atunci cei care gândesc atât de simplist de ce nu coboară Banca Națională dobânda ca să stimuleze investițiile trebuie să se gândească și la celălalt aspect: dacă coborâm dobânda, nu cumva descurajăm economisirea internă, care oricum este insuficientă, precum și capitalul extern, care nu mai intră, și atunci efectul va fi total invers?”, a explicat guvernatorul BNR într-o conferință de presă.

El a arătat că prin scăderea dobânzii, în loc să se genereze creștere economică, la sfârșitul anului se poate constata că a contribuit la o accentuare a declinului economic din cazua lipsei de resurse financiare.

„Și asta nu este o întrebare retorică, este un exemplu la care toți formatorii de opinie trebuie să se gândească când lansează formulele acestea extrem de simplificate”, a mai spus Isărescu.

Consiliul de Administrație al BNR a decis marți să mențină rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, precum și ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în lei și valută ale instituțiilor de credit, de 15% pentru moneda națională și 20% pentru valută.

Potrivit unor informații obținute și transmise de Mediafax, banca centrală a anunțat FMI în timpul misiunii de evaluare, desfășurată între 15-29 ianuarie, că nu va reduce în acest an rezervele obligatorii ale băncilor, la lei și la valută, și va menține dobânda la 5,25% pentru următoarea perioadă.

(Raluca Ghinea, [email protected])

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună